Ministrul Mediului le cere românilor să-şi lase măcar vinerea maşinile acasă. Transportul în comun ar putea fi gratuit vineri

Pentru a reduce poluarea din marile orașe, ministrul Mediului le cere oamenilor ca în fiecare vineri să-și lase mașinile acasă și să circule, măcar o zi pe săptămână, cu mijloacele de transport în comun.

Oficialii fac demersuri, pentru ca locuitorii să poată călători gratuit, în această zi. Campania numită „Vinerea verde”, se va desfășura și în București, care, potrivit unui studiu recent, are cel mai aglomerat trafic din lume. Este și unul din cele mai poluate orașe, din România.

Bucureştiul ocupă locuri fruntaşe în topurile ruşinoase ale ambuteiajelor.
Ultimul studiu de acest fel, publicat de INRIX, o companie care monitorizează datele de trafic din toată lumea, arata ca în 2020 bucureştenii au fost pe primul loc la numărul de ore petrecute în maşină.

Un locuitor al Capitalei a pierdut în total 134 de ore la volan. Suntem urmaţi de Bogota, cu o oră mai puţin. Cei din New York şi Moscova au stat în trafic 100 de ore. În clasament intră şi Philadelphia, Zagreb, Paris Talin, Quito şi Chicago – între 86 şi 94 de ore.

Acelaşi top ne arată şi care este viteza medie de deplasare în oraşe. Evident, suntem din nou la coadă. În Bucureşti, viteza medie a maşinilor a fost de 24 de kilometri pe oră. Reglementarea trotinetelor electrice arata că viteza maximă pentru aceste vehicule ar fi de 25 de kilometri pe oră

Ca să reducă numărul de maşini din trafic şi implicit poluarea din marile oraşe din România, ministerul mediului a iniţiat campania „Vinerea Verde”.

Românii sunt invitaţi să-şi lase maşinile acasă în fiecare vineri şi să vină la muncă pe jos, cu transportul în comun sau cu trotineta ori bicicleta.

Barna Tanczos, ministrul mediului: „Vom lansa un dialog cu primăriile pentru a instala gratuitate pe mijloacele de transport în ziua de vineri. Cred că am avea un impact pozitiv şi în celelalte zile ale săptămânii. Aşa zisele pierderi în zilele de vineri vor fi compensate în celelalte zile ale săptămânii.”

Pentru început, ministerul Mediului îi invită pe angajaţii statului să folosească vinerea transportul în comun.

În primul an al campaniei, ministerul speră ca unul din patru funcţionari români să lase maşina acasă, în fiecare vineri. În câţiva ani, jumătate dintre bugetari ar urma să facă asta. Doar că intrarea bugetarilor în campania Vinerea Verde va fi benevola.

Ținta Campaniei “Vinerea Verde”
2021 – 25% funcționari să lase mașina acasă
2024 – 50% funcționari să lase mașina acasă)

Ca să-i descurajeze pe cei care vin cu maşina la muncă, ministerul mediului le sugerează instituţiilor publice să monteze în parcări dispozitive pentru biciclete şi trotinete.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here