Caz șocant în Suceava! O femeie trăia alături de 14 câini și 3 pisici, plus cadavre de animale în casă. Ce au descoperit autoritățile în locuința ei. VIDEO

maginile din locuința unei femei din Suceava care trăia în condiții insalubre, alături de aproape 20 de animale bolnave, câini și pisici, au fost făcute publice de o asociație scrie Monitorul de Suceava.

“Toți câinii stăteau închiși într-o cameră. Ferestrele erau bătute în cuie. În acea cameră trăiau, dormeau, mâncau, se înmulțeau. Nu, nu ieșeau niciodată afară, după spusele femeii, de teamă să nu-i piardă. Două sau trei femele cu lactație, însă fără pui, toți au murit. Altele extrem de gestante. Absolut toți câinii cu demodex și râie, la fel și pisicile. Într-o anexă zăceau cadavrele. Ținem să precizăm din start că biata femeie ne-a dat animalele de absolut bună voie, fiind ea însăși convinsă că nu le poate oferi un minim de trai decent”, au spus reprezentanții asociației de protecție a animalelor, care au preluat din casa femeii 14 câini și trei pisici.

Situația neobișnuită a femeii care transformase locuința într-un fel de adăpost de animale s-a aflat ca urmare a unei reclamații primite la postul de Poliție Mușenița, conform căreia Niculina Sidoriuc, de 64 ani, din satul Băncești, deține mai multe animale, respectiv câini și pisici, în condiții improprii, scrie Monitorul de Suceava.

Miercuri, polițiștii, însoțiți de un inspector al Direcției Sanitar Veterinare Suceava – circumscripția Siret, reprezentanții Asociației „Casa lui Patrocle” și un reprezentant din cadrul Primăriei Mușenița s-au deplasat la locuința persoanei reclamate, constatând faptul că cele sesizate se adeveresc.

Femeia, care trăia împreună cu animalele, în condiții insalubre, a recunoscut că este depășită de situație, nemaiavând spațiu pentru adăpostirea animalelor și resurse financiare pentru a le asigura hrana, fiind de acord cu predarea animalelor deținute Asociației „Casa lui Patrocle”, pentru a le trata și pentru a le oferi hrană corespunzătoare.

Sursa: Monitorul de Suceava

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here