Român, bătut de soție, pentru că s-a întors din străinătate fără bani

Un bărbat din Rădăuţi, judeţul Suceava, a sunat la sfârșitul săptămânii trecute, la 112  și a cerut ajutor poliţiştilor, deoarece a fost bătut de nevastă. 

Victima le-a spus forțelor de ordine că, în urmă cu două săptămâni, s-a întors de la muncă din străinătate şi de atunci soţia l-a tot acuzat de infidelitate. Mai mult, femeia i-ar fi cerut explicaţii despre modul în care a cheltuit banii câştigaţi peste hotare.

Sâmbătă seară, în jurul orei 20.00, în timp ce se afla pe o alee din spatele blocului în care locuiește, a fost lovit de către soția sa, de 53 de ani. El a menționat că avusese şi cu o zi înainte discuții contradictorii cu soția sa, motivul fiind consumul de băuturi alcoolice de către acesta, discuții care au fost reluate în cursul zilei în care a fost bătut. Anchetatorii susţin că atunci când le-a cerut ajutorul, rădăuţeanul prezenta urme vizibile de violenţă la nivelul arcadei drepte, scrie monitorul de suceava.

Bărbatul a depus plângere scrisă împotriva soţiei şi le-a spus poliţiştilor că se va deplasa la Spitalul Rădăuţi pentru a fi consultat medical şi ulterior va solicita eliberarea unui certificat medico-legal pe care îl va anexa la plângerea depusă. Polițiștii au considerat că nu există risc iminent asupra vieții și integrității victimei, motiv pentru care nu a fost necesară emiterea unui ordin de protecție provizoriu, pe care bărbatul nici nu l-a cerut. Soția sa este cercetată acum pentru comiterea infracțiunii de ”violență în familie”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here