Asistații social rămân fără bani. Nu s-au prezentat la muncă

Mai mulți focșăneni au rămas fără ajutor social deoarece au lipsit de la orele de muncă în folosul comunității. Decizia a fost luată de Primăria Focșani.

Conform procedurii, Direcția de Dezvoltare Servicii Publice (DDSP) Focșani urmărește și transmite către Direcția de Asistență Socială (DAS) Focșani situația cu orele de muncă în folosul comunității efectuate de persoanele apte de muncă, beneficiare de ajutor social.

Astfel, autoritățile au constatat că în luna ianuarie, șapte persoane din cele 27 nu și-au îndeplinit obligațiile. Ca urmare acestea au rămas fără ajutorul social.

„Pentru celelalte 7 persoane, care nu și-au îndeplinit obligațiile lunare, au fost emise, în termenul legal, dispoziții pentru: suspendarea dreptului la ajutor social și încetarea dreptului la ajutor social pentru cei care aveau dreptul suspendat și în termen de 3 luni de la data suspendării nu și-au îndeplinit obligațiile restante”, a anunțat primarul orașului Focșani, Cristi Misăilă.

Autoritățile vor verifica în continuare modul în care sunt respectate orele de muncă în folosul comunității, relatează Mediafax.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here