Paşaportul de vaccinare. Italia, printre țările care vor adoptarea acestei măsuri anti-COVID

Paşaportul de vaccinare ar putea deveni în curând obligatoriu pentru multe persoane care doresc să călătorească în străinătate. Ideea este acceptată mai ales de ţările a căror economie depinde de turism. Există însă şi țări europene care se opun certificatului Covid, scrie SkyTg24.

Cele care sunt în favoarea acestui document sunt țările din Europa de Nord și unele din sudul continentului, care reprezintă destinații preferate de turiști precum Spania, Italia și Grecia. În Islanda este introsudă deja această măsură de la sfârșitul lunii ianuarie, iar Ungaria a anunțat că o va introduce în curând. Până în acest moment Franța și Germania se opun.

Italia consideră că un astfel de document ar putea deschide mai rapid calea către „activităţi normale”, aşa cum s-a exprimat oficialul responsabil de gestionarea urgenţei sanitare, Domenico Arcuri.

Spania este de asemenea dornică să primească din nou turişti, iar ministrul de externe, Arancha Gonzales Laya, consideră că ar fi pașaportul de vaccinare ar fi „un element foarte important pentru restabilirea în siguranţă a mobilităţii”.

Luna trecută, Grecia a cerut Comisiei Europene să permită utilizarea „certificatelor de vaccinare” pentru călătorii în UE.

Suedia şi Danemarca au anunţat deja certificate electronice care ar putea permite purtătorilor să călătorească în străinătate. Islanda, care nu este membră a UE, dar are legături cu aceasta ca parte a Spaţiului Schengen, a început să emită certificate digitale în ianuarie, în vederea facilitării deplasărilor internaţionale.

Franța, Germania și Belgia se opun deocamdată utilizării obligatorii a certificatelor de vaccinare în vederea deplasării în străinătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here