Trei voluntari din Italia au condus până în România și înapoi timp de 48 de ore pentru a salva viața unui tânăr de 18 ani

„Maurizio, Sirio, Pierangelo și toți voluntarii de la Misericordia, sunteți îngeri trimiși de Dumnezeu pentru a ne susține la durere și boală și pentru a ne alina cu dragostea voastră fraternală, solidară și dezinteresată, care vă ghidează în fiecare lucru pe care-l faceți. Nu voi uita niciodată ceea ce ați făcut pentru noi și vă voi fi mereu recunoscătoare. O călătorie foarte lungă, ce părea că nu se mai termină, dar ați reușit să o duceți la bun sfârșit.”

Acesta este mesajul unei mame românce al cărui fiu de 18 ani, grav bolnav, avea nevoie de îngrijiri medicale și poate chiar și operații care, însă, în România nu le-ar fi putut primi. De aceea, trei voluntari de la serviciul de ambulanțe Misericordia di Uzzano din localitatea italiană Santa Lucia, provincia Pistoia, s-au suit zilele trecute într-o ambulanță și au condus fără încetare timp de 48 de ore pentru a salva viața tânărului nostru conațional.

Potrivit ziarului La Nazione, voluntarii italieni au parcurs în total peste 4 000 de kilometri, prin Slovenia, Ungaria și până la Iași, la spitalul în care se afla internat băiatul de 18 ani. Tratamentul de care avea nevoie pacientul nu era disponibil în țara noastră, mai precizează sursa citată, motiv pentru care familia băiatului s-a mobilizat pentru a-l transporta până la spitalul Careggi din Florența.

Fără efortul depus de cei trei bărbați italieni, însă, conaționalul nostru probabil n-ar fi reușit să ajungă la timp pentru a-i fi salvată viața. Aceștia au pornit din Italia spre România în seara zilei de joi, 21 ianuarie, iar în seara zilei de sâmbătă au ajuns cu bine la spitalul Careggi.

„Dacă nu am fi fost în trei care să conducem pe rând, ar fi fost imposibil să facem o călătorie atât de lungă și intensă. Am traversat Carpații cu zăpadă pe marginea drumului. Uneori drumurile erau accidentate, dar am reușit să ajungem acolo și să-l aducem pe băiat până sâmbătă seara la Florența. Suntem bucuroși că am putut ajuta pe cineva care avea într-adevăr probleme”, a declarat Maurizio pentru sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here