Şedinţă secretă la Înalta Curte. Dragnea încearcă din nou să iasă din închisoare

Marţi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, a avut loc primul termen în procesul în care Liviu Dragnea a cerut revizuirea cauzei în care a fost condamnat definitiv la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Protecţia Copilului Teleorman, informează publicaţia Liber în Teleorman.

Potrivit sursei citate, deţinutul Liviu Dragnea a solicitat ca şedinţa de judecată să se desfăşoare în secret, iar el a fost audiat prin videoconferinţă. Instanţa a rămas în pronunţare.

Flavia Teodosiu, avocata fostului lider PSD, a declarat, la sfârşitul şedinţei de judecată, că instanţa se va pronunţa pe cererea de suspendare a executării odată cu soluţionarea cererii de admisibilitate în principiu.

„La termenul de astăzi ne-am judecat într-o revizuire pe care a formulat-o domnul Dragnea, în speranţa – sigur – că se va admite în principiu. Suntem în prima etapă, conform dispoziţiilor Codului de procedură penală este etapa admisibilităţii în principiu. Am susţinut toate aspectele legale care susţin această cerere de revizuire şi aşteptăm acum să se pronunţe instanţa. Am solicitat să fie suspendată executarea în măsura în care instanţa va decide admisibilitatea în principiu. Domnul Dragnea a spus foarte clar că, din punctul dânsului de vedere, (…) este în arest în baza unei decizii penale (aceea de la fond) pronunţată de un complet care aşa cum am văzut nu a fost legal constituit şi apreciază că i se încalcă în continuare drepturile. Este singurul justiţiabil din cele peste 187 de dosare care s-au judecat la ÎCCJ pentru infracţiuni de corupţie căruia nu i s-a aplicat decizia CCR. Sigur, dânsul suferă foarte mult pe ideea asta şi este afectat de acest aspect”, a declarat avocata.

Precizăm că fostul şef PSD Liviu Dragnea, “rezident” la Penitenciarul Rahova începând din 27 mai 2019, ar putea cere eliberarea condiţionată după ce va executa două treimi din pedeapsă, adică în primăvara acestui an. Condamnat definitiv pentru instigare la abuz în serviciu, Dragnea a încercat în repetate rânduri să obţină o scurtare a pedepsei sale, dar toate încercările au rămas fără rezultatul dorit. El a fost acuzat că, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a contribuit la menţinerea în funcţie la DGASPC Teleorman a două angajate – Anisa Niculina Stoica şi Adriana Botorogeanu, care de fapt nu se prezentau, ci îşi desfăşurau activitatea la sediul Organizaţiei PSD Teleorman.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here