Tânăr român ajutat de italieni să își îndeplinească visul: cel de a se întoarce în România

Un tânăr român în vârstă de 23 de ani, care dormea pe străzi la Avellino (regiunea Campania), a fost în aceste zile subiectul unei campanii de solidaritate din partea cetățenilor italieni din oraș.

„Ați petrecut de curând Crăciunul și ați promis că veți fi mai buni, mai umani. Între timp, acesta este Avellino, un oraș insensibil, indiferent, inuman. (…) Cu respect pentru privacy public fotografia persoanei din spate, așa cum am fost învățat în profesia mea. Poate serviciile sociale sau asociațiile de voluntari se vor ocupa de asta”, a scris pe Facebook jurnalistul italian Gianluca Amatucci, în data de 7 ianuarie, publicând o fotografie cu Gabriel, românul care își petrecea zilele și nopțile pe străzile din Avellino.

Gabriel dormind pe stradă, în Avellino. Foto: Gianluca Amatucci

Reacțiile nu au întârziat să apară, atât din partea unor simple persoane, cât și din partea asociațiilor de voluntari

După ce Gianluca Amatucci a adus în discuție cazul lui Gabriel, care dormea sub coloanele din Piazza Mancini învelit numai cu o pătură în aceste nopți reci de iarnă, acesta a fost ajutat de italieni să își găsească un acoperiș deasupra capului și va primi un bilet de drum pentru a se putea întoarce în România. „Gabriel e singur aici, în Italia, îngrozitor de singur! În țara sa îl așteaptă mama, un frate și o soră. E fericit că se va putea întoarce în România”, a spus Angelo Sciarrillo de la asociația Cittadella della Carità.

Tânărul român a primit mai multe haine groase pe care să le ia cu el în țară și un loc de dormit până va pleca spre casă.

„Visul lui Gabriel este să se întoarcă în România, unde trăiește mama sa”, a spus Angelo Sciarrillo, într-un video pentru Prima Tivvù.

Într-un comentariu pe Facebook, jurnalistul italian care a adus în discuție cazul lui Gabriel a scris:

„Mi-am făcut datoria la nivel uman. Aș face-o din nou. Mereu. Sper că am ajutat o persoană. Are 23 de ani, ar putea fi copilul meu sau al tău.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here