Germania are peste 1.200 de morți în ultimele 24 de ore, cel mai mare număr de la începutul pandemiei

Număr record de decese provocate de COVID-19 în Germania, unde au fost raportate 1.244 de victime, în 24 de ore. Este cel mai mare bilanț zilnic în acest stat de la debutul pandemiei.

Țara este departe de revenirea la normalitate, deși a început campania de vaccinare, a declarat ministrul Sănătății de la Berlin după bilanțul sumbru de decese provocate de noul coronavirus în ultimele 24 de ore, scrie Deutsche Welle.

Anterior recordului negativ de 1244 de morți, Germania raporta 962 de decese. Țara a înregistrat și 22.459 de noi infecții cu coronavirus în aceeași perioadă de timp de 24 de ore.

Germania, alături de multe alte țări din UE, a început campania de vaccinare pe 27 decembrie, primii la rând fiind persoanele în vârstă și angajații din domeniul sănătății.

Germania se află în carantină națională până pe 10 ianuarie și cel mai probabil restricțiile vor fi prelungite. Orice relaxare a restricțiilor după 10 ianuarie va fi decisă la o reuniune a guvernului federal și a premierilor de stat programată pentru data de 5 ianuarie.

Aproape 1,7 milioane de infectări și peste 32 de mii de decese a provocat până acum pandemia de COVID-19 în Germania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here