Cum a expicat Şoşoacă (AUR) refuzul de a purta mască la Cotroceni: „Este o mare problemă”

Diana Şoşoacă, membră a delegaţiei AUR la consultările convocate luni de preşedintele Klaus Iohannis în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru, a declarat că nu a purtat la discuţii mască de protecţie sanitară, pentru că este bolnavă şi exceptată de la această măsură, fapt pe care l-a probat cu o adeverinţă pe care a prezentat-o la intrarea în Administraţia Prezidenţială.

„Este o mare problemă, pentru că se încalcă drepturi şi libertăţi. Drepturi şi libertăţi ale unor oameni care efectiv sunt exceptaţi de la purtatul măştii. Şi, în condiţiile în care peste 85% din măşti sunt neconforme, este o mare problemă. (…) Noi am respectat protocolul, am respectat absolut toate legile, mi s-a spus că nu pot să intru fără mască şi am arătat adeverinţa. M-au rugat frumos să-mi pun măcar pe gură, am ţinut-o pe gură şi, la sfârşitul întâlnirii cu domnul Iohannis, înainte de a ne despărţi, mi-am dat jos masca”, a afirmat Şoşoacă, după întâlnirea de la Cotroceni.

Delegaţia AUR a fost formată din copreşedinţii George Simion şi Claudiu Târziu, Ringo Dămureanu, Dan Tanasă şi Diana Şoşoacă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here