Berbeceanu: PSD a numit un fost proxenet în Comisia pentru prevenirea şi combaterea violenţei în şcoli

Traian Berbeceanu, prefectul municipiului Bucureşti, a afirmat, joi, că Bogdan Petru Tiberiu, consilier local în Geoagiu şi condamnat la închisoare pentru proxenetism, a fost propus şi votat de PSD să facă parte din Comisia pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar.

“În urmă cu mai bine de zece ani, împreună cu echipa BCCO Alba Iulia, structură de elită pe care o conduceam la acea dată, am organizat una dintre cele mai laborioase şi spectaculoase acţiuni, codificată ‘El Paso’, desfăşurată la nivel internaţional, pentru destructurarea unei grupări infracţionale care avea ca preocupări traficul de minori, traficul de persoane, proxenetismul şi prostituţia.

Din gruparea infracţională, care număra peste 80 de persoane care acţionau în România, Germania, Spania, Italia şi Franţa, făcea parte şi Bogdan Petru Tiberiu, cercetat în stare de arest şi condamnat la o pedeapsă de vreo 4 ani închisoare pentru proxenetism. Definitiv. La acea dată am identificat şi vreo 40 de victime ale grupării, unele minore”, a precizat Berbeceanu, pe pagina sa de Facebook.

Surpriza şi mai mare, potrivit fostului şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, constă în faptul că PSD a ales să îl includă pe Tiberiu în această comisie exact cu ocazia marcării Zilei Internaţionale pentru Eliminarea Violenţei Împotriva Femeilor.

“După 10 ani, Bogdan Petru Tiberiu a ajuns consilier local al oraşului Geoagiu, fiind ales pe listele PSD. Dar nu asta este surpriza! În şedinţa de ieri a consiliului local, în ziua în care întregul mapamond a celebrat ‘Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor’, acelaşi PSD l-a propus şi a votat pentru ca Bogdan Petru Tiberiu să facă parte din ‘Comisia pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar’. Dacă nu el, atunci cine? Dacă nu ieri, atunci când?”, a mai afirmat Berbeceanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here