Vaccin Coronavirus. Teste SUSPENDATE după ce au fost raportate mai multe reacţii adverse „severe”

Studiul clinic realizat în Brazilia pentru un vaccin produs de o companie din China împotriva Covid-19 a fost suspendat, după ce autorităţile sanitare au raportat un incident „advers sever”

Autoritatea de reglementare braziliană Anvisa a declarat că incidentul a avut loc pe 29 octombrie, dar nu a oferit mai multe detalii.

Dimas Covas, şeful Butantan, institutul de cercetare medicală care conduce programul din Brazilia, a declarat presei locale că suspendarea procesului are legătură cu un deces, dar el a insistat că moartea nu a fost legată de vaccin, a raportat agenţia de ştiri Reuters.

 

Reacţii adverse severe

 

Vestea suspendării a venit la scurt timp după ce compania farmaceutică americană Pfizer a anunţat că vaccinul dezvoltat de ei a demonstrat o eficienţă de 90%.

CoronaVac, dezvoltat de firma farmaceutică chineză Sinovac Biotech, este unul dintre principalii concurenţi din cursa mondială pentru dezvoltarea şi implementarea unui vaccin Covid-19 eficient.

În Indonezia şi Turcia se desfăşoară, de asemenea, studii în stadiul târziu pentru vaccinul Sinovac, dar niciuna dintre aceste ţări nu a anunţat o suspendare.

China foloseşte deja vaccinul Sinovac pentru a imuniza mii de oameni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here