„Baronul” de Olt: PSD va câştiga alegerile. Suntem hotărâţi să venim la guvernare

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă la Slatina, că partidul roşu va câştiga alegerile parlamentare şi este hotărât să ajungă la guvernare, urmând să fie prezentat un program în acest sens.

„Îi rog pe toţi oltenii şi pe toţi românii să vină la vot, ca acest guvern incompetent şi corupt să plece de la guvernare. Indiferent de structura politică a noului Parlament, PSD nu va face alianţă cu PNL. Nu ştiu structura (Parlamentului – n.r.) care va fi, dar suntem hotărâţi, în momentul în care am câştigat alegerile, să venim la guvernare. Săptămâna viitoare programul de guvernare va fi asamblat, îl vom prezenta public, avem o proiecţie de buget pentru anul 2021 şi PSD va veni şi cu o echipă guvernamentală formată din cei mai buni profesionişti din partid şi nu numai. (…) În alegerile locale PSD a mers singur, fără nicio alianţă, decizia a fost ca şi la parlamentare PSD să meargă în alegeri singur, fără niciun aliat. Asta a fost decizia noastră, am crezut că aşa este mai bine. După ce vom vedea structura parlamentară, după 6 decembrie, probabil vom avea discuţii cu multe grupuri parlamentare care vor face parte din această structură”, a declarat Paul Stănescu, citat de Agerpres.

Liderul PSD a mai precizat că social-democraţii vor avea o propunere de premier dacă PSD va obţine cel mai mare număr de mandate în Parlament şi va reuşi să formeze o majoritate.

„Dacă PSD va fi pe primul loc şi eu sunt convins că vom fi pe primul loc şi vom avea cel mai mare număr de mandate, vom reuşi să facem o majoritate, sigur că mergem şi cu propunerea de prim-ministru din partea noastră”, a adăugat Paul Stănescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here