Patru familii din Vrancea și-au traficat copiii în Italia și Germania. Case și mașini de lux cumpărate cu banii obținuți

Polițiștii și procurorii DIICOT Vrancea au efectuat cinci percheziții și au reținut patru membri ai unei familii pentru trafic de persoane și de minori. Oamenii legii au identificat până acum 12 victime ale acestora, dintre care patru minore.   

Potrivit unui comunicat al Poliției Române, cinci percheziții domiciliare au fost efectuate, joi, în județul Vrancea, la membrii unei familii, care sunt acuzați că au făcut trafic de persoane și de minori.

„În fapt, începând din anul 2008 și până în prezent, 6 membrii ai unei familii din municipiul Focșani ar fi constituit un grup infracțional organizat, specializat în traficul de persoane și minori, intern cât și extern (Italia și Germania), până în prezent fiind identificate 12 victime, din care patru minore”, se arată în comunicat.

Confrom acestuia, membrii familiei au obținut importante sume de bani, pe care le-ar fi investit în achiziționarea de imobile și autoturisme de lux.

În urma activităților desfășurate, a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra a trei apartamente, două case, două autoturisme de lux și asupra sumei de 210.000 de lei.

Mai multe persoane au fost duse pentru audieri la sediul DIICOT Vrancea, iar patru dintre ele au fost reținute, transmite Mediafax.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here