Sute de români se înghesuie pe aeroportul din Cluj ca să plece în Germania, fără distanțare

Sute de oameni care pleacă în Germania la muncă s-au îmbulzit, joi, pe Aeroportul Internaţional Avram Iancu din Cluj-Napoca, iar prefectul Mircea Abrudean a trimis jandarmi care să-i disperseze.

Potrivit imaginilor difuzate de presa locală, oamenii nu respectă nicio regulă de distanțare socială, iar unii dintre ei nu poartă măști și mănuși de protecție.

“Cursele sunt organizate de un operator privat, care a gestionat prost situaţia. I-a adus pe oameni grămadă, în condiţiile în care zborurile charter sunt programate să plece de la 13 la 21 aproximativ. Intră controlat în aerogară, problema e în exterior. Am trimis jandarmi şi forţe ale poliţiei pentru a-i dispersa”, a spus prefectul Mircea Abrudean, conform Agerpres.

El a mai spus că operatorul privat vinovat de situaţia creată va fi anchetat.

“Oamenii au venit în autocare împreună, în avion vor merge tot împreună. Organizarea aparţine unui operator privat, repet, care va fi anchetat pentru modul în care a gestionat acest lucru. Încercăm să luăm măsurile care se pot lua în acest moment”, a mai spus prefectul de Cluj.

Conform directorului general al aeroportului, David Ciceo, citat de monitorulcj.ro, sunt peste 1.800 de oameni care pleacă în Germania cu 12 curse charter.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here