Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 29 martie

Peste 600.000 de oameni au fost infectați cu noul coronavirus, pe tot globul. Dintre aceștia, peste 30.000 au murit, iar aproape 140.000 s-au vindecat.

UPDATE 13:50 – Autorităţile anunţă că epidemia intră într-o nouă fază în contextul în care moscoviţii nu respectă carantina

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a declarat duminica aceasta că epidemia de coronavirus a intrat într-o nouă fază în contextul în care numărul total al cazurilor confirmate în capitala Rusiei a depăşit 1.000, iar mulţi moscoviţi au continuat să iasă în pofida apelurilor de a sta acasă, informează Reuters.

Autorităţile din Moscova, cea mai afectată zonă din Rusia, au închis magazine şi zone de agrement încă de sâmbătă şi le-au cerut moscoviţilor să stea acasă în acest weekend, decretat nelucrător de către preşedintele Vladimir Putin.

Dar cel puţin 52.000 de oameni au ieşit la plimbare sâmbătă în parcurile din oraş, iar mulţi bătrâni au călătorit extensiv în vasta reţea de transport public a oraşului, a scris pe site-ul său primarul Sobianin.

“Situaţia cu răspândirea coronavirusului a intrat într-o nouă fază. Peste 1.000 de cazuri de îmbolnăviri au fost deja înregistrate în Moscova. Nimeni nu este sigur. Un exemplu cu nefericitele oraşe italiene şi spaniole, ba chiar şi New Yorkul, unde zeci şi sute de oameni mor în fiecare zi, se află sub ochii voştri”, a scris edilul Moscovei.

Potrivit cifrelor oficiale, numărul cazurilor confirmate în Rusia a crescut cu 270 în 24 de ore, ceea ce face ca numărul total al cazurilor confirmate de COVID-19 să fie de 1.534. Nouă oameni au murit de coronavirus, şapte dintre ei la Moscova.

UPDATE 13:40 –  Marea Britanie trebuie să fie pregătită pentru o perioadă mare de izolare

Britanicii trebuie să fie pregătiţi pentru o perioadă mare de izolare la domiciliu, în condiţiile luptei guvernului cu epidemia de coronavirus, conform declaraţiilor făcute duminică de ministrul fără potofoliu Michael Gove, transmite Reuters.

“Cred că toată lumea trebuie să fie pregătită pentru o perioadă semnificativă în care aceste măsuri vor fi impuse”, a declarat el pentru BBC.

Autorităţile britanice sunt “foarte preocupate” după publicarea ultimelor date care arată că mai mult de 1.000 de persoane au murit după ce au fost testate pozitiv cu noul coronavirus, a mai susţinut Michael Gove.

″În mod firesc, suntem foarte preocupaţi iar gândurile şi rugăciunile noastre se îndreaptă spre familiile tuturor celor care au suferit pierderi din rândul celor dragi în ultimele zile”, a mai susţinut Gove.

UPDATE 13:30 –  Germania retrage o parte din militarii din Irak din cauza pandemiei

Forţele armate ale Germaniei au început să retragă o parte din militarii desfăşuraţi în Irak pe fondul pandemiei de coronavirus, transmite duminică dpa.




Comandamentul Operaţiunilor Bundeswehr a dezvăluit duminică modificările în desfăşurarea de trupe în faţa Comisiei de Apărare a Parlamentului german. Potrivit acestuia, transferurile se referă la militari aflaţi în poziţii neesenţiale şi precizează că primii militari s-au şi întors în Germania.

Coaliţia militară internaţională condusă de SUA în Irak şi-a suspendat din cauza COVID-19 misiunile de pregătire menite să combată gruparea teroristă Stat Islamic.

″În cursul acestor pregătiri, era stipulat că, ori de câte ori este posibil, personalul neesenţial poate părăsi temporar ţara în care a fost desfăşurat”, se menţionează în scrisoarea trimisă parlamentului de armata germană la care a avut acces dpa.

UPDATE 13:15 – Institutul Robert Koch avertizează că epidemia ar putea suprasolicita sistemul de sănătate german

Sistemul de sănătate al Germaniei s-ar putea confrunta cu dificultăţi similare celor experimentate de Italia dacă epidemia de coronavirus din ţară se va înrăutăţi, a declarat duminică pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ) şeful Institutului Robert Koch (RKI), Lothar Wieler, citat de Reuters.

Comentariile lui Wieler au fost făcute în contextul în care datele furnizate duminică de RKI arătau că numărul cazurilor confirmate de coronavirus în Germania a crescut la 52.547 şi 389 de oameni şi-au pierdut viaţa din cauza bolii.

“Nu putem exclude că vom avea mai mulţi pacienţi decât aparate de respirat în această ţară… Desigur, trebuie să ne aşteptăm că nu vor fi suficiente capacităţile”, a spus Wieler.

Comparativ cu alte ţări afectate de pandemie, Germania are o rată scăzută de mortalitate în rândul pacienţilor atinşi de coronavirus.

“Acest lucru se întâmplă în principal pentru că testăm atât de mulţi oameni”, a declarat Wieler pentru FAZ, adăugând că numărul mare de teste înseamnă că Germania are multe cazuri înregistrate în statisticile sale de oameni mai tineri care au doar simptome uşoare.

Primele de cazuri de îmbolnăviri s-au înregistrat în principal la persoane care contractaseră virusul în afara Germaniei – de exemplu, în timpul vacanţelor la schi, ceea ce sugerează că cei afectaţi erau mai activi şi mai robuşti din punct de vedere fizic.

Însă numărul deceselor ar putea creşte dacă virusul începe să se răspândească în spitale şi azilele de bătrâni, a avertizat Wieler.

“Suntem încă abia la începutul valului şi nu pot decât să îndemn pe toată lumea să ia pandemia foarte în serios”, a insistat şeful Institutului Robert Koch, care a adăugat că nu va fi posibil să se evalueze impactul măsurilor adoptate decât cel mai devreme de Paşti.

“Boala este o pandemie, vine în valuri… Probabil că şi Germania va fi afectată de un al doilea val de coronavirus”, a declarat Wieler, care spune că, odată ce numărul noilor infecţii va scădea, va fi relaxată şi carantina.

ora 13.00 În Iran s-au înregistrat 123 de noi decese în 24 de ore

Numărul deceselor din cauza noului coronavirus în Iran a crescut la 2.640, iar cel al persoanelor infectate a ajuns la 38.309, a scris duminică pe contul său de Twitter o oficialitate din Ministerul Sănătăţii de la Teheran, transmite Reuters.

″În ultimele 24 de ore, am înregistrat 123 de decese şi 2.901 oameni au fost infectaţi, ceea ce face ca numărul total al persoanelor contagiate să ajungă la 38.309″, a scris pe Twitter Alireza Vahabzadeh, consilier al ministrului sănătăţii din Iran.

″În total, 12.391 de oameni infectaţi de coronavirus s-au vindecat”, a adăugat el.

ora 12.40 Spania înregistrează 838 de noi decese în ultimele 24 de ore

Spania a înregistrat duminică 838 de noi decese în ultimele 24 de ore, cea mai mare cifră de până acum, informează cotidianul El Pais, care citează date furnizate de Ministerul Sănătăţii din această ţară.

Sâmbătă, 5.690 de oameni îşi pierduseră viaţa în Spania din cauza COVID-19, duminică această cifră ridicându-se la 6.528 persoane.

Numărul cazurilor de infectare a crescut de la 72.248 în urmă cu 24 de ore, la 78.797 de cazuri confirmate.

Potrivit el Pais, sunt confirmate oficial 78.797 de cazuri de contagiere, 4.907 de pacienţi internaţi în unităţile de terapie intensivă şi 14.709 de persoane vindecate.

ora 12.25 Adunările publice în Australia au fost restricţionate la două persoane

Adunările publice în Australia au fost restricţionate la două persoane din cauza coronavirusului, a anunţat duminică premierul Scott Morrison, citat de dpa.

Anterior, era în vigoare o limită de 10 persoane în spaţiile publice şi în alte zone dedicate adunărilor. Noile restricţii nu se aplică membrilor de familie, sistemului universitar sau locurilor de muncă. În plus, locurile publice de joacă, sălile de sport în aer liber şi parcurile de skateboard vor fi închise începând de luni, a adăugat premierul australian.

Totodată, Morrison i-a sfătuit pe oameni să stea cât mai mult în casă şi să iasă doar pentru cumpărături de strictă necesitate, pentru a merge la doctor, pentru a face mişcare, ?i pentru a munci şi a studia dacă aceste două activităţi nu pot fi făcute de acasă. El i-a sfătuit “pe oamenii în vârstă de 70 de ani şi peste să stea acasă şi să se autoizoleze cât pot mai mult pentru propria lor protecţie”, insistând că nu este vorba despre “coerciţie, ci este un sfat ferm”.

Restricţiile guvernamentale referitoare la nunţi şi înmormântări rămân neschimbate: cinci persoane au voie să participe la nuntă şi 10 la înmormântare.

Potrivit autorităţilor sanitare, Australia a înregistrat până sâmbătă seara 4.000 de cazuri confirmate de COVID-19 şi 16 decese.

ora 11.00 China afirmă că sporirea cazurilor importate de COVID-19 riscă să ducă la apariţia unui nou val de infectări

Creşterea numărului de cazuri importate de coronavirus în China sporeşte riscul ca ţara să treacă printr-un al doilea val de contagieri, a declarat duminică Mi Feng, purtător de cuvânt al Comisiei Naţionale de Sănătate, informează Reuters.




“China a înregistrat deja un total de 693 de cazuri provenite din afara ţării, ceea ce presupune că posibilitatea unui nou val de infecţii rămâne relativ ridicată”, a avertizat Mi Feng.

Potrivit dpa, China a raportat sâmbătă 5 decese şi 45 de cazuri noi de coronavirus, toate – cu excepţia unuia – fiind înregistrate la persoane care au fost diagnosticate după ce au sosit în ţara asiatică din alte state ale lumii. Unicul caz local raportat de chinezi s-a înregistrat în provincia Henan, iar cele 5 decese s-au produs în provincia Hubei, epicentrul iniţial al epidemiei de coronavirus, care între timp a ridicat măsurile stricte de carantină impuse din luna ianuarie.

De la izbucnirea epidemiei, la sfârşitul anului trecut, în China au fost raportate oficial 3.300 de decese şi 81.439 de contagieri.

ora 10.40  Un traficant de droguri, primul deţinut din SUA care a murit de COVID-19

Patrick Jones, un bărbat în vârstă de 49 de ani din statul american Louisiana care ispăşea o pedeapsă de 27 de ani de închisoare pentru trafic de droguri, a devenit primul deţinut federal din SUA care a murit de COVID-19, a anunţat sâmbătă seara Biroul federal al Închisorilor (BOP), transmite Reuters.

În total, 14 deţinuţi şi 13 membri ai personalului din închisori federale de pe întregul teritoriu al SUA s-au îmbolnăvit de coronavirus, potrivit site-ului BOP.

Jones – care suferea şi de alte afecţiuni cronice – îşi ispăşea pedeapsa într-o închisoare din Oakdale, statul Louisiana, şi a prezentat primele simptome la 19 martie. Jones se afla la închisoarea din Oakdale din aprilie 2017, când a fost condamnat în Texas pentru posesie de cocaină cu intenţia de a o comercializa la mai puţin de 300 de metri de o şcoală.

Bărbatul a fost transportat la un spital local la 19 martie, după ce a acuzat o tuse persistentă, şi a fost conectat la un respirator a doua zi, însă starea lui de sănătate s-a înrăutăţit şi a decedat sâmbătă, potrivit unui comunicat de presă al BOP, care precizează că, în închisoarea din Oakdale, cinci deţinuţi au fost testaţi pozitiv cu coronavirus.

ora 9.50 “Lucrurile se vor înrăutăţi”, îi avertizează premierul Boris Johnson pe britanici

Premierul britanic Boris Johnson le-a cerut britanicilor să stea acasă şi le-a transmis, într-o scrisoare făcută publică de Downing Street, că vor fi luate măsuri şi mai stricte în lupta împotriva coronavirusului, informează duminică dpa.

“Este important pentru mine să vă spun adevărul – ştim că lucrurile se vor înrăutăţi înainte de a se îndrepta”, a scris Johnson în scrisoarea care urmează să fie trimisă către 30 de milioane de cămine.

“Ne pregătim aşa cum trebuie şi, cu cât respectăm cu toţii regulile, cu atât mai puţine vieţi vor fi pierdute şi cu atât mai repede viaţa va reveni la normal. În aceste clipe de urgenţă naţională, vă cer, vă rog, rămâneţi acasă, protejaţi NHS (Serviciul Naţional de Sănătate – n.r.) şi salvaţi vieţi”, a scris Johnson.

Statul acasă şi regulile stricte de distanţare socială trebuie respectate, a avertizat premierul britanic, care a contractat şi el virusul. “Aceste reguli trebuie respectate. Deci, dacă oamenii încalcă regulile, poliţia va da amenzi şi va dispersa mulţimile”, a adăugat el.

În Marea Britanie – care a amânat impunerea măsurilor de distanţare socială – s-au înregistrat peste o mie de decese de coronavirus şi peste 17.000 de contagieri. Vineri, atât Johnson, cât şi ministrul sănătăţii Matt Hancock au anunţat că au fost testaţi pozitiv la coronavirus, iar prinţul Charles are şi el virusul. Boris Johnson, în vârstă de 55 de ani, a precizat că are simptome uşoare, inclusiv febră şi o tuse persistentă, motiv pentru care s-a autoizolat şi lucrează de acasă.

ora 9.45 Londra a profitat de izolare pentru a revopsi emblematica trecere de pietoni de pe Abbey Road

Cea mai cunoscută trecere de pietoni din lume, după ce a apărut pe coperta volumului formaţiei The Beatles “Abbey Road”, a fost revopsită. Izolarea cauzată de coronavirus a oferit ocazia de a reface dungile albe pe care au călcat John, Paul, Ringo şi George.



Dungile albe au fost uzate de maşini dar şi de milioane de turişti care vin pentru a se fotografia aşa cum apar muzicienii pe coperta albumului.

“Izolarea din cauza coronavirusului a oferit ocazia rară de a revopsi cea mai cunoscută trecere de pietoni, ilustrată de The Beatles pe coperta albumului lor “Abbey Road”, scrie Forbes pe Twitter.

În emblematica fotografie, cei patru muzicieni traversează o trecere de pietoni în faţa studiourilor de înregistrări Abbey Road, pe strada cu acelaşi nume. John Lennon este în frunte, urmat de Ringo Starr, Paul McCartney desculţ şi George Harrison. Numele formaţiei nu apare pe copertă.

Trecerea de pietoni este într-o zonă protejată din 2010.

“Această “zebră” nu este nici un castel, nici o catedrală, dar datorită formaţiei The Beatles şi unei sesiuni foto de 10 minute într-o dimineaţă din 1969, este parte din patrimoniul nostru”, a declarat ministrul britanic al Turismului.

“Abbey Road” este ultimul album de studio al formaţiei The Beatles, apărut înainte de despărţire, chiar dacă a fost lansat înainte de “Let it be”.

ora 9.40 Incinte din cadrul Etihad Stadium, puse la dispoziţia sistemului naţional de sănătate din Marea Britanie de clubul Manchester City

Clubul Manchester City a decis să pună la dispoziţia sistemului naţional de sănătate din Marea Britanie incinte din propria arenă, Etihad Stadium, informează lequipe.fr.

Birouri şi săli de şedinţe vor fi deschise pe Etihad Stadium pentru pregătirea personalului medical în lupta împotriva coronavirsului.

La arena echipei Manchester City nu vor fi trataţi bolnavi de Covid-19. Un spital provizoriu va fi însă construit la centrul de expoziţii din oraş, Manchester Central Convention Complex.

ora 9.00 Noua Zeelandă înregistrează primul deces de COVID-19

Noua Zeelandă a înregistrat duminică primul deces din cauza COVID-19, în timp ce numărul infecţiilor cu noul coronavirus se ridică la 514, a anunţat Ministerul Sănătăţii din această ţară, citat de EFE.

Persoana decedată este o septuagenară care a fost internată iniţial cu simptome de gripă şi care suferea de o boală cronică, a explicat directorul general al sănătăţii, Ashley Bloomfield.

Autorităţile de la Wellington au anunţat duminica aceasta că, în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 63 de cazuri noi de coronavirus.

Noua Zeelandă, cu o populaţie de 4,8 milioane de locuitori, a declarat miercuri stare de urgenţă, ceea ce a presupus închiderea magazinelor şi sistarea activităţilor publice, precum şi izolarea obligatorie.

ora 8.35 Bilanțul în China

China (fără teritoriile Hong Kong şi Macao) a numărat de vineri şi până sâmbătă 54 de noi cazuri şi trei decese. Aici, 74.971 de persoane s-au vindecat.

ora 7.40 Situația în Europa. Peste 10.000 de morți în Italia

În ultimele 24 de ore, în Italia au murit încă 889 de oameni, iar bilanţul deceselor provocate de coronavirus a depăşit pragul psihologic de 10.000 de morţi.

Numărul deceselor ar putea fi, însă, mult mai mare, susţine primarul oraşului Bergamo, aflat în epicentrul epidemiei de Covid-19 din Italia.

Şi în Spania, cel mai recent bilanţ arată că alte 843 de persoane au pierdut lupta cu virusul, dar autorităţile spun că sunt semne că epidemia ar putea ajunge la punctul maxim în curând.

O situaţie critică este acum în Marea Britanie, unde un înalt oficial a declarat că numărul deceselor ar putea urca până la 20.000, într-un scenariu optimist.

Sunt strigătele de disperare ale unei femei din Bari. E în fața unei bănci, dar instituția e închisă, ca multe altele în această perioadă. O altă scenă dramatică a fost filmată din balcon de un localnic. Doi polițiști încearcă să îl liniștească pe un bărbat care a ajuns și el la capătul puterilor, tot din lipsa banilor.

Bărbatul este un producător local, care a rămas fără nicio sursă de venit.

Valentin Făgărășian, om de afaceri Roma„În fiecare zi afli de oameni disperați care nu mai au ce mânca. Ne-am organziat un grup SOS Diaspora și căutăm să-i ajutăm. Avem situații disperate cu badantele. Bătrânii lor au murit și ele au fost date afară din case. Nu au bani să revină în România. Situația e tragică. Tot mai mulți români care nu sunt stabili vor să se întoarcă în România.”

Cele mai multe decese au avut loc în zona orașului Bergamo din Lombardia. Oficial, aici au murit peste 2.000 de oameni. Primarul orașului spune însă, că numărul morților este mult mai mare și dă ca exemplu situația din primele trei săptămâni ale lunii martie.

Giorgio Gori, primar Bergamo: „Am avut 348 de decese în plus față de medie, dar doar 136 dintre ele ar fi fost cauzate de virus. De ce? Pentru că acele persoane au fost testate și diagnosticate corect. Toate celelalte nu au fost testate, nici măcar post-mortem, așa că anvergura situației e interpretată greșit.”

Oficialul susține că situația reală este mult mai gravă, iar acest lucru e evident în numărul uriaș de sicrie care se adună în biserici. Autoritățile din Bergamo au început să le trimită în alte orașe, de unde sunt transportate de armată în alte regiuni ale Italiei.

Don Mario Carminati, preot„45 de coșciuge au fost deja transportate, altele vor fi transportate astăzi la crematorii din alte provincii, așa că, mai târziu, vor avea parte de funeralii adecvate.”

Și în Spania continuă seria neagră. Autoritățile medicale sunt de părere că vârful epidemiei este aproape, iar unele regiuni au trecut deja de punctul critic. Greu încercați, medicii spanioli găsesc totuși puterea să se bucure zgomotos atunci când pacienții vindecați sunt trimiși acasă.

În Marea Britanie, străzile capitalei sunt pustii, semn că londonezii au luat în serios apelul oficialilor. Letargia inițială a autorităților ar putea să-i coste scump pe britanici.

Stephen Powis, director NHS„Consilierul principal pe probleme științifice al Guvernului a spus recent că dacă vom păstra numărul morților sub 20.000, înseamnă că am făcut o treabă foarte bună în această epidemie.”

Înmulțirea cazurilor grave pune sub o mare presiune sistemul medical britanic, pentru că dispune de două paturi la terapie intensivă la mia de locuitori, de trei ori mai puține decât Germania. Paradoxal, nemții au abordat o atitudine mai relaxată față de epidemie. Vremea frumoasă i-a convins pe mulți să iasă la aer, în parcurile din Berlin. Polițiștii i-au trimis acasă și pe unii chiar i-au amendat.

Tânăr: „Înțeleg, bineînțeles. Iau lucrurile în serios, dar habar nu am încotro duc toate aceste măsuri.”

Germania este pe locul al cincilea ca număr de cazuri, dar sistemul de sănătate nu este la fel de afectat ca cel din alte țări europene. Mai multe landuri germane și-au pus unitățile sanitare la dispoziția omologilor din alte țări europene și câțiva italieni și francezi infectați cu noul coronavirus au fost transportați deja la spitalele din Koln și Essen.

ora 7.30 Situația în SUA. Peste 123.000 de cazuri

SUA rămâne ţara cu cei mai mulţi bolnavi infectaţi cu noul coronavirus.

În acest moment sunt peste 123.000 de cazuri, cu aproape 30.000 mai multe ca în Italia.

Numărul deceselor a trecut de 2.200, iar situația cea mai gravă rămâne în New York.

Preşedintele Donald Trump a anunţat că ia în calcul să impună carantins în unele zone, pentru a încetini viteza de propagare a epidemiei.

Liderul de la Casa Albă i-a autorizat pe guvernatori să apeleze la Garda Naţională acolo unde este nevoie şi să cheme rezerviştii ca să-i ajute pe medicii şi asistentele care abia mai fac faţă numărului uriaş de cazuri.

Donald Trump, președinte SUA: „Dacă sunteți din zona metropolitană a New York-ului și călătoriți în altă parte, trebuie să vă autoizolați pentru 14 zile, pentru a ne ajuta să controlăm răspândirea virusului.”

Cu gândul la carantină și la situația critică din spitalele new-yorkeze, mulți localnici au preferat să-și facă bagajele și să plece spre orașele din statele apropiate.

Bărbat din New York: „În magazinele din New York erau deja probleme de aprovizionare cu bunuri esențiale încă de acum câteva săptămâni și mă aștept ca lucrurile să devină tot mai dificile. Avea sens să plec de acolo cât încă mai e posibil.”

Femeie din New York„Nu-mi place că New York-ul are o reputație așa proastă când (virusul, n.r.) e peste tot.”

În New York au fost înregistrate aproape jumătate din totalul cazurilor de coronavirus de pe teritoriul Statelor Unite. În unele spitale, măștile și echipamentele de protecție deja lipsesc, iar cadrele medicale au ieșit să protesteze în stradă.

Medicii din prima linie fac sacrificii personale uriașe. Fotografia unui tânăr doctor, care de săptămâni întregi își vede băiețelul doar printr-un geam, a devenit viral?. Responsabilii statului se așteaptă că resursele umane și de echipamente să se epuizeze într-o săptămâna.

Bill de Blasio, primarul orașului New York: „Am cerut personal medical suplimentar cât mai rapid din armată, din sectorul civil din toată țara. Noi mobilizăm întreaga comunitate medicală din New York, dar vom avea nevoie și de ajutor din afară pentru a răzbi prin etapa următoare a acestei crize. Ziua asupra căreia i-am atras atenția președintelui Trump și secretarului Apărării, ziua care ni se pare critică este duminică, 5 aprilie.”

Președintele Trump a trimis o navă-spital încărcată cu provizii medicale și mai multe echipe de medici spre New York și a dat mână liberă autorităților statale să cheme rezerviștii.

Donald Trump, președintele SUA„I-am împuternicit pe guvernatori cu resursele legale ca să apeleze la Garda Națională și să autorizeze activarea rezerviștilor.”

Liderul de la Casa Albă nu a uitat, însă, că unii guvernatori, în special cel al statului Washington, au criticat reacția “greoaie” a administrației americane.

Donald Trump, președinte SUA„Am făcut o treabă a naibii de bună. Guvernul federal chiar s-a ridicat la înălțimea așteptărilor.
Tot ce vreau să facă (guvernatorii, n.r.) vreau să fie recunoscători. Nu vreau să spună neadevăruri. Vreau să fie recunoscători. Am făcut o treabă foarte bună.”

Cu toate asigurările date de președintele Trump, viitorul se anunță sumbru. Experții se așteaptă ca situația să se înrăutățească și în alte metropole.

Jerome Adams, medic SUA„Constatăm apariția unor focare majore în Detroit, Chicago, New Orleans.”

De-a lungul și de-a latul Statelor Unite, guvernatorii și primarii adoptă măsuri mai mult sau mai puțin restrictive față de cetățenii care vin din statele cele mai afectate de epidemie.

Ron DeSantis, guvernator al Floridei„Le vom cere călătorilor din New Orleans, Louisiana și din alte părți ale Louisianei să se autoizoleze pentru 14 zile.”

Mike Duggan, primar Detroit„Fiecare primar și fiecare guvernator din țara asta luptă pentru ai lui.”

În timp ce lumea întreagă tremură în fața virusului, un oficial din Mexic a avut o revelație cel puțin aiuritoare. Ca să deturneze probabil atenția de la lipsuri, guvernatorul provinciei mexicane Puebla a făcut următoarea declarație:

Miguel Barbosa, guvernator: „Majoritatea celor infectați sunt oameni înstăriți. Bogații reprezintă categoria de risc, săracii, nu. Săracii sunt imuni la acest virus.”

Europa totaliza sâmbătă, la ora 19.00 GMT 21.334 decese pentru 351.877 de cazuri, Asia 3.742 decese (103.943 cazuri), Orientul Mijlociu 2.592 decese (43.414 cauri), Statlee Unite şi Canada 1.950 decese (120.981 cazuri), America Latină şi Caraibe 242 decese (12.315 cazuri), Africa 128 decese (4.103 cazuri) şi Oceania 15 decese (4.145 cazuri).

Acest bilanţ a fost realizat cu date colectate de la birourile AFP de pe lângă autorităţile naţionale competente şi din informaţiile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here