Bădulescu: Nu mai avem spații de carantină în București. Cele 300 de locuri sunt ocupate

Bădulescu: Nu mai avem spații de carantină în București. Cele 300 de locuri sunt ocupate

Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, a afirmat, joi, că a cerut Guvernului, încă de alaltăieri, fonduri pentru închirierea de noi spaţii pentru carantină, întrucât cele 300 de locuri pregătite sunt deja ocupate.

Bădulescu spune că încă nu s-a primit niciun răspuns şi nu există deocamdată o soluţie, iar persoanele care aşteaptă triajul aşteaptă în Aeroportul Otopeni şi 4-5 ore.

”Alaltărieri, Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă a solicitat, prin intermediul Prefecturii, alocarea de fonduri în vederea închirierii de noi spaţii pentru organizarea centrelor de carnatină, deoarece, instituţional, primăriile din Bucureşti şi Primăria Capitalei au consumat locurile care erau prevăzute pentru acest tip de carantină. Până la acest moment nu am primit un răspuns de la Guvernul României, motiv pentru care ne aflăm în imposibilitate să demarăm contractarea acestor servicii.”, a declarat, joi, Bădulescu, la Digi 24, citat de News.ro.

Potrivit acestuia, ieri, în România au intrat peste 50.000 de oameni, iar în Bucureşti au intrat peste 11.000. mulţi fiind din zona roşie.

”Până acum, noi am carantinat undeva la 300 de persoane. Din acest moment noi nu mai avem capacitatea să introducem în carantină instituţionalizată pe nimeni”, a mai spus Bădulescu, precizând că, ăn centrele de triaj de la Otopeni se aşteaptă şi 4-5 ore.

”Oamenii vin nemâncaţi, obosiţi, cu copii, nu au surse de mâncare şi aşteaptă şi fie transportaţi în centre de carantină”, a mai spus Bădulescu.

Viceprimarul Capitalei afirmă situaţia este ”într-un cerc al absurdului” şi se caută soluţii.

Secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase, a solicitat, joi, primarului general al Municipiului Bucureşti, Gabriela Firea, primarilor celor şase sectoare din Capitală, precum şi primăriilor din judeţul Ilfov să identifice urgent spaţii izolate de cazare, destinate carantinării, şi să ia rapid toate măsurile necesare pentru prevenirea răspândirii infecţiei cu coronavirus (COVID – 19) şi pentru protejarea populaţiei.

Sursa: News.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here